sâmbătă, 14 noiembrie 2009
amintiri din epoca de aur - sfarsitul Primului Caiet
Acest post cuprinde doua saptamani din Primul Caiet din ciclul Jurnalul Adolescentei.Am recitit rand pe rand,fiecare cuvant si nu m-a lasat inima sa scurtez deloc.E loc de putina speranta si este tot dureros de adevarat.Dupa 24 de ani se vede ca inca nu sunt atat de puternica sa recitesc fara sa sufar.26 martie
Azi este o zi superba, ma simt plina de viata. Pe strada toata lumea zambeste ca raspuns la mangaierile vantului caldut, hainele flutura descheiate, ne strangem ochii de atata soare. E nemaipomenit !
Am terminat « Bal la casa ofiterilor » si citesc acum « O femeie singura » de Regine Andry. La liceu este bine. Am mai luat un 10 la echipamente electronice pt. tc. Si colegele au inceput sa ma priveasca cu respect. Dar nu ma simt deloc mai altfel ca pana acum.
Afara e foarte frumos. Ma gandesc la impresia pe care ar produce-o asupra mea un peisaj cu case curate, micute, gradini si copaci inalti, verzi, daca ma entuziasmez atat in fata unor blocuri dispuse simetric . Se vad foarte clar din clasa noastra, foarte ades imi aluneca ochii pe fereastra. Toata lumea zambeste si ma bucur si eu impreuna cu ei. Este o fericire colectiva, a tuturor, viata ne apare iar frumoasa si demna de a fi traita.
Cum de nu obosesc pasarile ciripind ? Canta ziua intreaga, inveselindu-ne.
27 martie 1985
Sunt manioasa ! Femeia asta ma calca pe nervi ! Sunt atat de plina incat nici nu pot sa scot ceva din mine. Dar ma irita intr-un mod… Ma mir cum ma abtin. Imi trec prin cap ganduri criminale. Prefer sa nu le iau in seama. Ce femeie !
Imi dau seama ca aceste cuvinte nu spun mare lucru despre ea si despre relatiile dintre noi, dar pur si simplu nu pot sa descriu nimic. Aceasta femeie ma uimeste prin gandurile care ii trec prin cap, prin fatarnicia ei si iscusinta de a minti. Minte mereu, orice spune este o minciuna. A inceput sa minta din obisnuinta, nu din necesitate, minte pentru ca i se pare ca asa este mai in siguranta, ca la adapostul edificiului ei mincinos poate sa faca in voie ceea ce vrea ea, poate sa-si desfasoare fiinta ei bestiala. Cat de « in afara » este tata ! Habar nu are ce podoaba ii este nevasta ! Dar poate nici nu il intereseaza ; el are si o alta viata, s-a detasat de ospiciul de aici. Vine seara tarziu ca sa fie cat mai putin contaminat, inchide ochii (si la propriu si la figurat), nu-i pasa pur si simplu. Dar nu-i pasa nici de mine si asta ma revolta. Nu-mi mai da bani pentru paine si aseara cand i-am cerut a zis ca sa mancam mamaliga pana se va termina malaiul din debara. M-a dezgustat. Putina paine care a mai ramas de aseara, a mancat-o el azi dimineata, a mai oprit si mama pentru pachetul cu delicatese al lui Ramona, iar mie nu mi-a mai ramas nici un pic. Am facut totusi un ceai, dar nu mai era zahar. Dar nici asa nemancata nu puteam pleca la liceu. Asa ca am furat o lingurita de zahar de pe fundul borcanului cu miere al lui Ramona. Am principiile mele de moralitate si echitate, si stiu ca nu am simtit nimic atunci cand am luat zahar. Daca nu m-as teme de urmari a varsa mierea in WC, smantana la fel, branza, salamul, merele. Bomboanele, prajiturile le-as arunca in cap ! Cata idiotenie !Abia ma abtin cand o vad ca se slifoseste ; nu-i place ei smantana de ! Iar eu mananc, la celalalt capat al mesei, paine cu ciorba de cartofi, gatita in stilul mamei (apa goala).
Cred ca par nimicuri, fleacuri si poate chiar asta sunt, dar pe mine au inceput sa ma obsedeze intamplarile astea. Sunt foarte importante in viata mea. Pentru ca sunt prea sensibila, naiva, nu pot sa nu ma gandesc mereu, sa nu compar viata mea cu a celor din jur. Dar orice drum are un capat. Ce speranta !
Am avut laboratul de echipamente electronice pt tc. Si tov. Prof. nu a venit. Am plecat cu totii la Favorit si am vazut de la 10 la 12 « Sosesc pasarile calatoare ». Filmul nu mi-a lasat nicio impresie, dar mi-au placut peisajele din Delta Dunarii. Ca sa vad filmul m-am imprumutat la o colega 6 lei. Cred ca va trebui iar sa fur ca sa pot sa-i restitui banii. Ma simt nedreptatita. De cine ?
Acasa am facut curatenie in sufragerie si apoi am citit din « Studentii » de Eugen Zehan. Maine am CCE-laborator si am de invatat dar nu pot, adica nu vreau ! Socotesc ca imi pot permite o bucurie-sa citesc in continuare-de fapt o placere. Stiu ca ma va costa o nota proasta, o medie stricata si medie trimestriala destul de mica (in jur de 8).
28 martie 1985
Este o vreme nemaipoment de frumoasa. E soare, cald, a inceput sa incolteasca iarba. Dimineata am avut CCE si am luat un 9 si imi iese media 10. A fost frumos la liceu. Ne-a dat drumul pe la 12 si am fost in parcul « Moghioros » cu o colega. Ne-am plimbat pe malurile apei, am vorbit. Era bine, soare, liniste, apa curata si rece, perechi de indragostiti pe banci. Am mancat o inghetata, m-am intors acasa, am mancat si acum as vrea sa scriu cate ceva din exercitiile la mate.
Sunt binedispusa, balconul este deschis, ma infior de frig, dar zambesc si asta cred ca conteaza cel mai mult. Simt apropiindu-se vacanta de primavara.
Azi ne-au dat halate albastre pentru practica. M-am bucurat ca un copil cand primeste o bomboana.
29 marti1985
Abia m-am intors de la Gara de Nord unde le-am condus pe mama si pe Ramona. In gara ne-am intalnit cu tata care ne astepta la casa de bilete. In sfarsit, ne-am luat « la revedere » si trenul s-a urnit din loc. Tata a ramas in oras, eu m-am intors acasa inghetata. Este foarte frig.
De cand ne-am trezit si pana acum ploaia nu a stat nicio clipa. Ploua cu picaturi de apa dese si marunte.
Ma bucur pentru Ramona, pentru vacanta ei care incepe astazi. Mama se intoarce luni. Imi pare bine ca voi fi singura, dar parca plecarea lor a lasat aici un gol.
Azi am avut masurari electrice si electronice si a fost un vis. Am cunoscut-o mai bine pe tov. Prof. Ne-am facut de cap, dansa ne-a trecut notele si ne-a incheiat mediile (mi-a iesit 9). La un moment dat ma plictisisem si i-am zis colegei mele Ionita Mihaela sa scriem o poezie. Ea cu ideile si eu cu versurile, a iesit ceva, dar cred ca nu are nicio valoare literara. O scriu aici sa ramana marturi a zilei ploioase de azi.
Ploaia si viata
E primavara si e vant,
Siroaie de apa curg pe pamant ;
Imense corabii albastre
Plutesc in infinitul cerului :
Sunt norii, din a caror lupta
Picura sangele lor alb si pur, ploaia.
Si ploua, ploua marunt,
Frigul scutura firul lor plapand.
Sub vechiul salcam scorburos
Se-aduna baltoace sclipind fioros.
Si totusi iubirea invinge !
Mana-n mana prin parcul pustiu
Cu tineretea intre ei, paseau doi tineri.
Cu sufletul plin, ei fericiti alergau
Si deseori in brate se strangeau.
Ploaia alerga o data cu ei
Dar nu-i ajungea.
Ei erau departe, visau soare, fericire, pace,
Aveau in inimi o mare caldura.
Caldura de oameni, de soare si de ploaie.
Ca un semnal al biruintei
Sarutul lor opreste ploaia,
Opreste vantul, urneste viata.
E soare, soare luminos,
Tata al vietii si al dragostei.
Si nu mai ploua. Un ultim strop
Le mangaie fruntea, le aduce noroc.
Mi se pare urat ca am transcris-o, era mai original. Ma gandesc la paginile mazgalite ale marilor scriitori ; cu cat respect le privesc !
Acum m-am intors de la cumparaturi. Pe drum m-am intalnit cu mama Adinei si m-a invitat pe la ei. Nu stiu daca ma voi putea duce.
Ieri am vorbit cu Gabi la telefon. Era foarte bucuroasa si eu eram fericita ca o aud. Tin foarte mult la ea. Pentru ce scriu asta aici ? Eu stiu cat o iubesc, iar acest caiet este numai al meu. Atunci ? S-ar putea ca vreodata sentimentele mele sa se schimbe ? Nu cred. Este o prietena de milioane. Imi ajunge sa o aud sau sa-i vad zambetul, ca sa fiu din nou binedispusa, bucuroasa. Gabi imi da incredere in viata. Pacat ca nu este mereu langa mine. Ma gandesc la ea ca la ceva sfant si drag.
Logic vorbind nu s-ar zice ca nu am prietene. Dar eu ma simt totdeauna singura si neajutorata : atunci cand nu se ocupa nimeni de mine sunt trista pentru ca nu sunt bagata in seama, iar atunci cand cineva ma copleseste cu atentia ma simt ridicola, ciudata, stingherita. Mi se pare ca nu merit, ca se poarta asa cu mine doar din mila si am oroare de asta.
Cred ca explicatia este urmatoare : am fost de mica crescuta doar printre oameni rai, am fost batuta (uneori pe nedrept) si m-am inrait, m-am inchis in mine si am inceput sa urasc oamenii cu fatarnicia lor. De atunci nu am putut suporta fetele prefacut miloase ce se aplecau asupra mea : « saraca fetita… » si la ureche, una alteia : « I-a murit maica-sa de cand era mica… »
Iar acum partea asta a caracterului meu este gata formata, n-am incredere in oameni pentru ca nu am nicio garantie ca acum viata s-a schimbat.
Ma simt singura, dar vina este a mea. Eu nu pot sa-mi apropii usor fiintele din jur, am putin dispret pentru toata lumea si nu stiu de ce sunt uneori atat de mandra. E drept ca de la un timp ma tot schimb mereu, dar nu reusesc prea mult, sunt constienta de aceste lipsuri si inegalitati ale mele.
M-am pornit pe destainuiri, dar e cazul sa termin. Ma apuc sa citesc din « Logodnicul » de H.Papadat-Bengescu. Tata doarme.
30 martie 1985
E seara, tata nu s-a intors inca si mi-e somn. Timpul a trecut greu astazi. Dimineata am avut echipamente electronice pt. tc. si ne-a incheiat mediile (10). De luni incepe ultima saptamana de scoala din acest trimestru.
Dupa-amiaza am citit, am ascultat la radio, m-am plictisit. Mi-am scris si la romana. Ma culc chiar acum. Numai de n-ar venit tata pana adorm!
31 martie 1985
Azi a fost foarte frumos afara. Dimineata eu am fost la munca voluntara si, impreuna cu cativa vecini, am greblat pamantul, eliberandu-l de patura de frunze uscate ce il acoperea. Am muncit cu ravna, cu placere chiar. Acum ma dor palmele, dar senzatia de durere este prea mica in raport cu fericirea ce m-a cuprins muncind. Toata ziua a fost soare. Ciripitul pasarilor si caldura soarelui ma indemnau sa lucrez. Ce frumos a fost ! Ce bine, ce sanatoasa m-am simtit apoi. In acest timp tata a fost la liceu, la sedinta cu parintii. Culmea, a fost ales in comisia de parinti pe scoala. S-a intors destul de multumit. Mi-a spus doar ca e de rau cu repartitiile, ca nu au atatea locuri de munca cati elevi sunt din Bucuresti ; ca in functie de media generala pe cei 4 ani de liceu, noi, cei ce vom termina la anul, vom fi repartizati in Bucuresti (primii elevi), in Calarasi si in Giurgiu.
Tata era foarte pornit, insa pe mine nimic nu ma sperie. Este poate un fel de nepasare care seamana cu nesimtirea, dar pur si simplu acum nu imi pasa.
Ma gandesc ca ar fi fost bine sa scriu la pranz, cand sufletul mi-era plin de soare. Acum e noapte, dar si asa este cald afara (balconul este deschis).
Dupa-amiaza am dormit putin, apoi am facut ciorba din ciolanul de porc de care l-a cumparat tata ieri. Ciorba este nemaipomenit de gustoasa ! Pana acum am stat la taclale cu tata. Profitam, caci maine se intoarce mama.
Ce mult ma bucur ca a venit iarasi primavara ! Stiu ca e in fiecare an la fel, dar eu o simt de parca ar fi de fiecare data alta. Pe aceasta primavara o traiesc. Renasc o data cu renasterea naturii. Copacii au inmugurit. As vrea sa stau trantita jos pe iarba intr-o vale, de jur imprejur sa fie tamaioare albe si mov, sa ma ameteasca cu parfumul lor. Si as vrea sa mi se urce pe mana o gargarita rosie, curioasa.
Doamne, ce frumos e ! Ce calda si prietenoasa e lumina soarelui. Un fir de iarba ! Da, as vrea sa ma joc cu un fir de iarba, sa ma gadile in palma, sa-l sarut cu evlavie. Sfanta pace a primaverii !
1 Aprilie 1985
Azi la ora de franceza profa de mate si cea de franceza ne-au anuntat ca la ora 14 plecam toate clasele a XI-a la munca patriotica in Padurea Baneasa. Unii s-au speriat, au inceput sa comenteze, altii s-au bucurat la gandul ca vor petrece o dupa-amiaza de primavara pe cararile din padure. Toti au crezut, mai ales ca la cea dintai convocare nu ne-am dus si suntem amenintati cu nota 8 la purtare.
Dupa catva timp ne-au spus ca este pacaleala de 1 Aprilie. Pacaleala zilei ! Am ras cu totii si cei fericiti ca au scapat, si cei intristati ca au pierdut, ca s-a risipit o asemenea ocazie.
Pe alt plan orele au decurs firesc. Citesc « Radacini » de Hortensia Papadat Bengescu si reusesc sa o suport, aproape pot sa spun ca imi place (spre deosebire de « Concert din muzica de Bach » si « Fecioarele despletite »-au un stil foarte dificil).
Este aproape seara si mama nu a venit inca de la tara. Vremea continua sa fie splendida. Colegele au venit astazi in pantofi si jachete foarte dragute. Ma simt inferioasa, mi-e rusine de cizmele mele botoase, de pardesiul-palton ca un sac, mi-e groaza de pantofii mei demodati….
2 aprilie 1985
Am luat 7 la teza la economie, 7 la fizica in oral. Am jucat badminton cu Cristina (am avut 2 ore de sport). A venit maica-mea si a reusit sa ma indispuna cu idiotenia ei. Am fost cu tata la medic si am aflat ca blefaroconjunctivita mea este cronica, cu alte cuvinte niciodata nu voi scapa de ea, in fiecare zi ma voi trezi cu ochii umflati si cu pielea inrosita pe margini, mereu imi va fi f somn si ma vor ustura ochii, imi vor cade genele. De unde ochii erau cea mai frumoasa parte a mea !
Am citit « Radacini »-habar nu am ce ore am maine. N-am chef sa invat, e primavara! De parca notiunea de primavara ar exclude de la inceput pe cea de invatare.
Azi a fost foarte cald. In a doua jumatate a zilei a inceput sa sufle vantul, a adus nori si a plouat ploaie calda de primavara, cu stropi mari si pierzisi, cu tunete si fulgere. Tot timpul cat a plouat am fost in troleibuz. Inainte sa cobor mi-am incheiat pardesiul, am ridicat gulerul, speram sa ma ploua, sa primesc ploaia in obraz. Ma bucuram ca in asteptarea unei fericiri. Cand am coborat nu mai ploua, bubuia doar la rastimpuri. Norii se risipisera, Si eu rataceam cu capul in nori caci am calcat de sus intr-o balta si m-am facut fleasca. Apoi am izbucnit in ras. Copilaros ! Si aerul mirosea atat de frumos, de curat, de purificat. O placere !
Am uitat zilele intermediare dintre iarna si primavara, zilele cu zapada neagra care se topea. Am in minte alaturea zilele friguroase de iarna cu zapada multa, vant puternic, ger, si caldura de acum, cu soarele si iarba proaspata, si nu inteleg ! Nu pricep metamorfoza. Ce frumos e afara ! M-as plimba asa pana cand as muri de oboseala, si atunci ar veni o ploaie binefacatoare si m-ar odihni. Imi place ploaia ! Imi place dusul natural si ma amuza oamenii uzi, cocosati, alergand in loc sa deschida bratele ploii. As vrea sa vad o pereche de indragostiti sarutandu-se in ploaie. Dar i-am vazut fugind. Sau inghesuiti sub vreo umbrela. Pacat! Si totusi cati oameni se tineau astazi de mana!
3 aprilie 1985 – miercuri
Acum cateva minute am terminat de citit « Radacini » si constat ca mi-a placut mult. Cand am intors ultima pagina am ramas uimita vazand ca s-a terminat, am fost mirata si suparata, nu ma asteptam. Terminand « Radacini » m-am intristat, caci incepusem sa ma inteleg bine cu personajele romanului. Sunt sigura ca ar fi fost mai bine sa fi citit aceasta carte inaintea altora scrise de aceeasi autoare. Am inceput sa o citesc dezgustata, plictisita, convinsa ca nu poate fi nimic de ea. Apoi mi-am dat seama ca era alt gen, sau alt stil, dar inceputul s-a pierdut. Dar imi place acum, cu atat mai mult ; dar nu simt deloc nevoia sa o recitesc. Personajele, caracterul lor s-a fixat foarte exact in mine, simt ca m-am mai imbogatit cu ceva. O admir pe autoare pentru ca a reusit sa scrie pe mai multe planuri, traind rand pe rand in rolul fiecarui personaj. Cat de bine cunoaste OMUL!
As vrea sa ascult ceva de la Chopin, dar in mod obiectiv este imposibil. Simt o vibratie in mine, o muzica a sufletului meu. Pacat ca nu stiu sa o redau, sufletul meu vibreaza des si as avea ce transmite oamenilor. Ramanand ceea ce sunt simt in mine o pace care ma face sa reactionez altfel, ma face sa zambesc. Oare ce se intampla cu mine ? Cred ca nu mai sunt atat de sceptica, am intrat in randul lumii. Poate ma insel, tocmai aceste transformari nu sunt « in randul lumii ». Atata doar ca simt natura in felul meu, simt muzica, sunt mai calma, mai zambitoare, mai ingaduitoare cu mine si cu altii…
Cred ca am castigat ceva ; nu stiu ce si nu stiu cand, dar inteleg mai repede si fara eforturi. Pe maica-mea o prind de la primele cuvinte. Desi in gandul meu inteleg si as vrea sa-i azvarl pe fara adevarul, totusi nu spun nimic, nu raspund, zambesc uneori ironic. Vad din ce in ce mai bine in ea, in fiinta aceea mizerabila. Refuz sa cred ca sunt increzuta, dar ma revolta uneori atata tampenie si fatarnicie la o singura femeie. Si totusi stiu ca e inutil sa ma zbucium, ca nu trebuie decat sa o dispretuiesc. Stiu ! De unde stiu ? Asa sunt eu, nu pot sa ma analizez uneori, adica nu vreau, ma scoate din sarite si nu mai filozofez. Trebuie sa invat, dar acum nu pot, nu am chef. Sunt ultimele zile de scoala din trimestrul II si profesorii asculta si predau si ne spun sa conspectam, ne imping sa invatam, iar noi nu mai putem, dar trebuie, de parca ar fi in mijlocul trimestrului. Am alergat prea tare si acum am obosit. Am vrea sa ne lase sa stam jos, sa ne odihnim, dar ei ne pun sa mergem necontenit, sa nu pierdem ritmul, ca la cros. Dupa ce ai fugit tare si mult, mersul la pas este mult, e greu. Cred ca si ei stiu asta, dar nu au cum sa faca altfel, s-a dus vremea in care cu doua saptamani inainte de vacanta spuneam adio invatatului.
5 aprilie 1985
Ieri am facut multa treaba si nu am mai avut timp sa scriu. Dupa-amiaza am facut curatenie in balcon. Mai aveam de pus doar florile afara cand, din neatentie, tata a spart o sticla cu vopsea alba. Sticla se gasea chiar pe marginea zidului de la balcon si vopseaua a curs jumatate in balcon, jumatate afara spoind peretele de la noi (et. 9) pana la parter.
Niciodata nu l-am vazut pe tata atat de infuriat. De zapaceala nici nu mai stia ce sa faca mai intai. S-au murdarit o gramada de lucruri pe care le-am aruncat apoi, am sters cu multe carpe, am curatat cu tiner ; am terminat abia seara. A fost un ghinion.
N-am mai avut timp nici sa ma spal pe cap (era apa calda). Acum (e 7 dimineata) incalzesc apa in galeata.
Ieri ne-a adus tezele la romana si am luat nota 9. Apoi mi-a pus o nota (9) pe temele din caiet si l-am rugat sa ma asculte si la « Luceafarul »-partea a III-a si a IV-a si, astfel, am mai luat un 9. La fizica m-a mai ascultat o data si mi-a stricat media (imi iesea 9, acum imi iese 8). Si pe primul trimestru la fel s-a intamplat, cu singura deosebire ca in loc sa-mi iasa 10 mi-a iesit 9. Per total imi ies 8,61. E o performanta fata de 7,88 din celalalt trimestru.
Astazi la ora 14 plec la tara. Tata ma va astepta in gara ca sa-si ia ramas bun. Pana atunci trebuie sa ma duc sa discut cu diriga, sa cumpar paine, unt sau margarina, sa-mi fac bagajul. Am impresia ca vacanta asta va fi lunga, nu pot sa imi inchipui sfarsitul ei. Teoretic va fi doar o saptamana.
Ieri am fost la biblioteca si am luat « Parcul de distractii » de Francis King, « Forsyte Saga » si « Sfarsit de capitol » de John Galsworthy. In vacanta nu am sa pot sa le citesc pt. ca nu le iau cu mine si am de gand sa nu invat nimic. Daca as sta in Bucuresti, poate…Dar asa ! Acolo e alta viata, foarte multa mizerie, nici un confort. Dar am sa-mi continui jurnalul pe un alt caiet pe care il voi cumpara din Craiova. Sper sa fie vreme frumoasa si sa simt toate avantajele care pleaca de aici.
Imi pare rau ca ma despart de acest caiet atat de al meu, asa de intim. As vrea sa nu-l mai rasfoiesc o perioada lunga pentru ca apoi sa recitesc, sa-mi amintesc si, totodata, sa-mi dau seama ce cred despre el. Il inchid aici, un altul ii va lua locul.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu
Aici,mi-ati face o mare bucurie scriind cateva cuvinte: